Returnare produse
Dreptul de retragere al consumatorului
În conformitate cu dispozițiile OUG 34/2014, Clientul care are și calitatea de consumator beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanță sau dintr-un contract încheiat în afara spațiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere.
Dreptul legal de retragere se aplică exclusiv consumatorilor persoane fizice, astfel cum sunt definiți de legislația aplicabilă, și nu se aplică achizițiilor efectuate de persoane juridice sau în scop profesional/comercial.
În cazul unei astfel de retrageri, făcută în condițiile legii, Travandi rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării standard, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului. În cazul în care Clientul a ales o metodă de livrare mai costisitoare decât livrarea standard oferită de Travandi, diferența de cost aferentă metodei de livrare alese nu se rambursează.
Returnarea produselor se face după confirmarea solicitării de retur și comunicarea instrucțiunilor de returnare, cu suportarea cheltuielilor de transport privitoare la returnare de către Client, cu excepția cazurilor în care returul este cauzat de o eroare Travandi, de livrarea unui produs greșit, deteriorat, incomplet sau neconform.
Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat (în ambalajul original, cu toate accesoriile, cu etichetele intacte și documentele care l-au însoțit). Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire excesivă și/sau intervenții neautorizate etc.
Procedura retragerii se realizează prin completarea formularului de retur disponibil în contul de client, prin completarea formularului public de retur disponibil pe această pagină sau prin descărcarea formularului în format PDF, care poate fi transmis prin poștă, e-mail sau WhatsApp: Descarcă formularul PDF aici.
Înainte de a completa formularul
Te rugăm să ții cont de următoarele:
- Nu trimite produsele fără să primești mai întâi acceptul nostru. În caz contrar, recepția lor va fi refuzată, iar produsele se vor întoarce la tine.
- Costul transportului de returnare este suportat de tine, cu excepția cazurilor în care returul este cauzat de o eroare Travandi, de livrarea unui produs greșit, deteriorat, incomplet sau neconform.
- Produsul trebuie returnat în aceeași stare în care a fost livrat, în ambalajul original, cu toate accesoriile, etichetele și documentele care l-au însoțit.
- Dacă returnezi un produs cumpărat în rate cu cardul, rambursarea se face doar pe cardul cu care s-a efectuat achiziția.
- Produsele ale căror defecte sunt constatate după mai mult de 14 zile calendaristice nu mai pot fi returnate prin procedura de retragere din contract.
- Produsele speciale, atipice sau executate pe comandă specială nu pot fi returnate.
- Dacă ai cumpărat mai multe produse de același fel și vrei să le returnezi pe toate, asigură-te că doar unul a fost desigilat. Returul celorlalte se acceptă doar dacă sunt sigilate.
Ai cont pe site?
Cel mai simplu e din contul tău: mergi la Contul meu → Retururile mele — îți arătăm noi comenzile eligibile și completezi cererea în câteva click-uri, fără să mai scrii datele comenzii.
